Muntii Sureanu: Platoul Vartoapelor


Obiectiv: Platoul Vartoapelor din Masivul Sureanu

Drumetie

-traseu nemarcat

-punct de pornire este drumul dintre Orastie si Sarmisegetuza, la intrarea in satul Gradistea de Munte si se continua traseul pe drumul de caruta pana in padurea cu ghiocei, pe Platoul Vartoapelor

Coordonate GPS: 45.649694,23.233432

DIFICULTATE: mediu

TIMP: 2,5 ore

Diferenta de nivel: 420 m

Data: 24 martie 2019, 21 martie 2020

________________________________________________________________

Dupa ce ani la rand ne inseninam cu cate-un palc de flori de primavara iesite in cale prin vreo padure sau pe langa vreun paraias pe unde ne umblau pasii, iata ca in 2019 am aflat ca undeva pe langa Sarmisegetuza ar exista un platou cu multe hectare (10 sau 6 hectare, am citit ambele variante)  de ghiocei. Incepem sa ne documentam si aflam ca locul de unde incepe natura sa se trezeasca la viata trimitand catre noi primii vestitori se numeste Platoul Vartoapelor, in judetul Hunedoara.

Nu ne-a trebuit mult si am pornit si noi  sa vedem spectacolul fascinanant al primaverii!

Traseul a inceput la ora 9 din parcarea de la intrare in satul Gradistea de Munte unde am lasat motocicleta si de unde am patruns in lumea fermecata  a naturii pure.

Urcusul este destul de sustinut dar suntem rasplatiti cu peisaje frumoase asupra masivului Sureanu, in orice parte ne-am uita. Ne oprim sa facem fotografii, prilej numai bun sa ne tragem sufletul obosit de incercare.

O casa pierduta sus pe drum (la vreo 10 minute de la parcare)  trimite cu noi un ghid care sa ne calauzeasca spre platoul cu ghiocei.  Aflam de la stapanul aflat in fata casei ca ghidul nostru se numeste Tarzan si ca nu face rau oamenilor doar cate un latrat aprig la zgomote suspete. Il acceptam pentru ca avem  nevoie de indrumare, drumul nefiind deloc marcat.

Ma mai opresc sa fac o fotografie muntiilor cei inalti de departe si celor mai mici de langa noi. Acolo este iarna, muntii sunt acoperiti de zapada (alba) si pe-aici verdele incepe sa fie preponderent!

 

Mergem pe drumul serpuitor, trecem din padurea de foioase fara frunze intr-una mai umbroasa, de conifere si apoi iesim intr-o poiana, Cautam ghioceii si nu-i gasim. Ne intrebam daca nu am gresit drumul dar nu avem alte variante decat sa mergem inainte.

 La ora 10,20 din poienita insorita intram intr-o alta padure si zarim primul palc de ghiocei. Nu sunt unii obisnuiti, sunt mai mai mari decat cei obisnuiti si mai dantelati. Localnicii le spun „ghiocei bogati” iar denumirea lor in latina este Leucojum vernum.

Ne uitam in stanga si in dreapta si vedem covoare intregi tesute cu fire  albe si verzi care acopera frunzele fara viata cazute in toamna. Cata putere are ghiocelul delicat care poate sa transforme aceasta scena fada intr-un spectacol rasunator!

Ne-am oprit pentru vreo 40 de minute sa admiram acest miracol al naturii  si sa auzim poezia simplitatii absolute. Am facut si multe fotografii pe care sa le luam acasa sa ne tina de „bine” si in perioadele urmatoare.

 

Impovarati de atata frumusete la ora 11 pornim inapoi spre casa ducand cu noi, in rucsacel, primavara mult asteptata. Intoarcerea am facut-o pe acelasi drum mult mai relaxati. Acum nu mai aveam emotia gasirii locului fermecat si coborarea era mult mai usoara. Am mai admirat o floare, un martisor inflorit dar si departarile.

Daca la  dus am fost singuri pe toata intinderea,  acum la intoarcere ne-am intalnit cu grupuri mari care veneau sa vada ghioceii si pe jos gafaind de greutatea urcusului dar si cu masinile de teren ale localnicilor care si-au incroptit o mica afacere si carau turistii pe platou. La dus a fost minunat, am auzit  doar linistea padurii. La intoarere am fost intrerupti din visare ba de turistii curiosi care voiau sa afle cat mai au pana la ghiocei  (Cat mai e pana departe? ) dar si mai rau de zgomotul  masinilor care  isi turau motoarele sa urce, ingreunate  de turisti,

Imbatati  de primavara si de frumos, la ora 12, am ajuns jos in parcare langa motocicleta noastra  si am pornit catre casa.

UPDATE: In 2020 am repetat experienta si ne-am convins inca o data de frumusetea superba a zonei. Traseul a fost aproape similar cu cel de anul trecut, a durat aproximativ 3 ore si hectarele de ghiocei s-au etalat in fata noastra. Pacat ca  nu am avut noi timp suficient sa cuprindem cu privirea si cu sufletul toata intinderea de frumusete. 

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.