„Cineva arunca de sus cate un banut din loc in loc. Un om pasea pe acele meleaguri si de cate ori vedea banutul cazind in calea sa, se apleca , se uita in stanga si-n dreapta, verifica sa nu fie vazut si apoi lua banutul si-l baga in buzunar. Dupa un timp omul nostru este palit de o piatra. Atunci revoltat se uita in sus si striga: Hei! Cine esti tu acolo? De ce arunci cu pietre?”
Mi-am amintit de aceasta povestioara auzita curand de la un calugar de la manastirea Oasa astazi cand am inceput sa scriu pe acest blog cateva cuvinte despre aventura noastra in Cheile Rametului, Pentru ca fizic dar mai ales spiritual inainte de Cheile Rametului este Manastirea Ramet. Inainte de trairile simtite cand ne cataram pe stanci in chei este lacrima nevarsata atunci cand am ingenunchiat la manastire. Este locul la care am fugit de multe ori in ultimii ani si atunci cand am gasit „banutul” (lucrurile bune in viata noastra) dar mai ales atunci cand am fost atinsi de cate-o piatra.
Este greu sa faci ierarhii cand este vorba de manastiri sau chiar de biserici. Pentru ca fiecare lacas este un aeroport de unde se ridica spre cer avioanele sufletului nostru, Uneori nu reusesc sa se ridice prea departe de sol dar alteori plutesc timid printre nori sau chiar deasupra lor. Dar pot spune ca Manastirea Ramet este pentru oricine un pansament tamaduitor iar pentru tara noastra este o manastire semnificativa.
Articolul nehotarat ‚”o” poezia lui Adrian Paunescu: ”Rameti, o manastire din Ardeal” de data aceasta exprima opusul a ceea ce evidentiaza el, in mod uzual. Aceasta nu este ”o” simpla manastire din Ardeal, este un monument care impleteste sfintenia, istoria si cadrul natural deosebit.
Istoria: Din 1214 manastirea a fost martorul Răscoalei iobagilor condusă de Horea, Cloșca și Crișan, a atacurilor armatei imperiului Austro-ungar (in 1785 a fost distrusa de tunurile acestora), a Revoluției pașoptiste si a perioadei comuniste (1960 -1972 a fost inchisa).
De-a lungul istoriei numerosi domnitori din Transilvania dar si din Tara Romaneasca sau Moldova au contribuit la constructia sau renovarea manastirii, acestia gasind la manastirea Rameti un ajutor spiritual prin rugaciunile puternice ale calugarilor dar si un refugiu in vremuri grele. Mihai Viteazu, Radu Voda cel Mare si Matei Corvin sunt cateva nume consemnate in istoria manastirii.
Arta: „Calugarii Ghenadie si Romulus au pus bazele primei biserici. Hramul „Izvorul Tămăduirii” Pe zidurile ei se gasesc straturi-straturi de picturi care au fost identificate de specialisti ca fiind din din 1300 (primul strat), 1310 (al doilea strat), 1377 (al treilea strat), 1450 (al patrulea strat), 1600 (al cincelea), 1741 (al saselea) si 1809 (al saptelea).Manastirea atat de veche cu picturile sale sunt tezaur istoric si cultural rar intalnit.
Manastirea noua, inceputa in 1972 si finalizata in 1992 se incadreaza perfect intre munti avand o arhitectura bizantina. Pridvorul ne aminteste de bisericile din Tara Romaneasca iar acoperisul cu strasina mai mare ne duce cu gandul la manastirile din Moldova. Picturile deosebit (scene din noul testament, sfintii romani dar si intelepti ai antichitatii) , sculpturile de piatra si lemn si materialele folosite (chiar si foita de aur) fac si din aceasta manastire noua o opera de arta.
Sfintenie : „Rametii” adica pustnicii s-au retras in acest loc sfant, in inima muntilor (acum accesibil) inca in 1214 sa se roage pentru poporul roman atat de greu incercat. Rugatorii de la aceasta manastire nu si-au lepadat credinta chiar si atunci cand au platit cu viata. Cuviosul Ghelasie ieroschimonahul a fost cel mai vestit egumen cunoscut al Mănăstirii Ramet, canonizat ca sfant in anul 1992. La inceput a fost sihastru pe valea paraului Ramet, deprinzand de la cei mai iscusiti eremiti mestesugul luptei duhovnicesti. Apoi, a coborat în obste si a ajuns vestit egumen al Mănăstirii Ramet. Rugaciunile slujitorilor ei de-a lungul istoriei dar si a noastra a tuturor (fie ca suntem doar in trecere spre minunatele chei fie ca gasim la manastire singura nadejde) fac din aceasta manastire o portita catre cer, portita pe care nu exista indoiala, speranta noastra isi croieste drumul printe muntii golasi.
Cadru natural. Muntii despicati in doua de apele raului Geoagiu face loc soarelui sa-si reverse lumina peste zidurile albe ale manastirilor (cea veche si cea noua) si toti impreuna creeaza un peisaj pe care greu il gasim in alta parte , in orice anotimp.
Dincolo de maretia generala a manastirii noi am gasit-o, atat la praznicele mari (am fost de vreo 2 ori la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cand erau sute de credinciosi si o data la sarbatoarea Nasterii Domnului), in 04 martie 2018 cand PS Irineu oficia slujba (care s-a intamplat sa fie acolo in aceea zi) sau in zile obisnuite, ca un adapost minunat in care am inaltat catre cer ganduri si rugaciuni pline de speranta in bine si am luat putina putere. „Luăm de la Râmeţi putere” (Esential-Adrian Paunescu)
Despre frumusetea peisajului de dincolo de manastire, din Valea Manastirii sau despre aventura noastra din Cheile Rametului voi povesti intr-o scriere viitoare.
