Informatii pe scurt:
Povestea noastra:
Muntii Carpati reprezinta pentru relieful tarii noastre acel element de mister, greu accesibil. Drumurile se croiesc greu printre munti, pamanturile stancoase nu dau roade care sa ne hraneasca (am uitat de afine si merisoare), Si totusi, oamenii ii cauta, ei fiind loc de ascunzis din calea asupritorilor (in trecut), loc de retragere din lume si de reculegere (pentru pustnci), loc de munca pentru ciobani iar pentru noi o plimbare pe poteci de munte inseamna o intalnire cu natura pura si cu noi insine.
Grupe, subgrupe, divizuni, masive sunt impartiri ale Carpatilor nostri, facute de specialisti geografi. Dar pentru noi, fiecare munte pe care reusesti sa ajungi este unic si ultimul , sigur, este cel mai frumos pentru ca imaginea intiparita in suflet se impleteste cu emotiile cu care tocmai am coborat si care inca rezista.
Asa se face sa pot spune astazi, ca drumetia de ieri pe Hasmasul Mare a fost cea mai frumoasa. Asta pentru ca traseul de mai putin de 7 ore (sase ore pe traseu + 0.30 minute pauza) nu a fost foarte greu iar peisajele care ne-au iesit in cale au fost de poveste.
Traseul nostru a inceput din parcarea aflata in spatele frumoasei biserici catolice din Balan, Pe o distanta de vreo 500 m casele asezate pe firul paraului Fierarilor la umbra frumosilor munti care se zareau asigurau decorul inceputului unei zile frumoase. Gandurile noastre ne-au purtat in doua lumi diferite. Privind casele, unele parasite, ne-am gandit la viata grea a locuitorilor din Balan, care ramasi fara loc de munca dupa inchiderea minelor de fier si arama au fost nevoiti sa plece sa-si caute rostul in alta parte. Populatia orasului era in anul 1977 de 12 mii locuitori iar in anul 2011 doar de 6 mii, fiind orasul cu cea mai mare scadere din Romania. Cu privirea sus catre frumosii munti dar cu gandul la realitatea si greutatea vietii oamenilor de aici (si nu numai) pornim catre aceea lume care ne place. Dar din pacate, de cele mai multe ori nu putem sa schimbam lucrurile urate si-atunci nu avem alta solutie decat sa ne concentram pe cele frumoase iar spectacolul muntilor ni se infatiseaza acum precum un tablou minunat.
In curand ajungem intr-o padure de brazi care urca abrupt vreme de mai bine o ora.
Zonele de luminis ale padurii ne permit sa ne tragem sufletul dar si sa vedem minunata panorama a muntilor ce se deschid in fata noastra.
Trecem pe langa un izvor apoi inca un pic prin padure si ajungem intr-o poenita de unde incepe sa se zareasca Piatra Singuratica.
Peisajele frumoase sunt la tot pasul iar „intamplarile” vin si ele: o intalnire cu 10 caini, o trecere prin noroi, un cer care s-a intunecat dintr-o data cand am ajuns pe varf acompaniat de cativa picuri de ploaie…