Muntii Dolomiti (2)-Cinque Torri


Traseu: Refugiul Fedare 2000 -Refugiul Averau (2413 m)-Refugiul Sciattoli – Giro delle Cinque Torri- Refugiul Cinque Torri-Refugiul Averau -Refugiul Fedare

Timp: 6 ore

_______________________________________________________________________

Pentru cea de-a doua noastra zi in Dolomiti am ales un traseu in jurul (Giro delle) Cinque Torri obiectiv cu care am vazut multe fotografii desprinse parca dintr-un film. 

Posibilitatile de a ajunge langa cele cinci turnuri Cinque Torri (asa cum ne-am documentat inainte sa mergem si cumam constatt la fata locului), ar fi:

  • cu telecabina sau pe jos: din Bai de Dones (1889m) pana la Rifugio Scociattoli;
  • cu masina din Cortina d`Ampezo  pana la Rifugio  Cinque Torri;
  • pe jos din Passo Giau  pana la Refugiul Averau si apoi pana la Refugul  Sciattoli;
  • cu telescaunul sau pe jos de la Refugiul Fedare pana la Refugiul Averau si apoi pana la Refugul  Sciattoli;

De la hotel ne-am gandit sa facem traseul incepand de la Bai de Dones  dar intamplarea a facut sa trecem pe langa Refugiul Fedare unde am vazut multe  masini oprite si o fotografie  cu cele cinci turnuri. Fara sa stam prea mult pe ganduri am lasat masina, am studiat putin harta si am pornit  spre refugiul Averau.

Am constatat imediat ca eram singuri pe traseu, pentru ca toti ceilalti alegeau varianta telescaunului. Noi am vrut sa cunoastem Dolomitii de-aproape, sa le simtim magia nu doar de sus de printre  stancile frumos modelate ci si de prin iarba si floricele, privind in vale la pasul Giau care serpuieste printre brazi sau in zare la frumoasele creste care atingeau cerul,

Pentru ca ne-am convins de multe ori ca frumusetea nu este doar in obiectivul turistic pe care vrem sa-l vizitam ci si in drumul pana acolo, Intr-adevar desi urcarea dintre cele doua refugii (de la Refugiul Fedare si pana la Refugiul Averau) a fost destul de sustinuta  am fost rasplatiti cu peisaje frumoase. Pentru ca maretia muntelui nu o simti in fotografia facuta la baza lui si nici din telescaunul/telecabina cu care ii cuceresti. Magia muntelui o  simt doar cei care se aventureaza in lumea de dincolo de comoditate, care isi depasesc propriile puteri si cei care castiga batalia dintre cele doua osti: „a vrea” si „a putea”.

E-adevarat ca de cateva ori, cand urcusul era  mai abrupt, ne uitam cu putina invidie la cei care urcau cu telescaunul si isi leganau picioarele deasupra noastra (pe-aproape). Dar ne reveneam repede din  gandurile gri  iar cand am ajuns la refugiul Averau senzatia de multumire si libertate ne-au racorit, pe de-a-ntregul, fruntiile istovite. Nu ai cum sa nu te simti bine stiind ca ai ajuns sus inconjurat de-atata si atata frumos.

Odata ajunsi la Refugiul Averau am intrat parca la un spectacol in care protagonistii erau Tofane, Cinque Torri si chiar semetul varf Marmolada. Ne-am oprit contempland muntii si norii  din fata noastra.

Ne-am revenit  repede si am pornit mai departe spre Scoiattoli. Nu stiu alti drumeti cum sunt, dar noi intotdeauna suntem grabiti si nu putem sa savuram linistiti frumusetea locurilor prin care trecem sau sa facem (mai bine zis sa fac) poze indestulatoare. Intotdeauna ne gandim ca mai este drum lung de facut, ca norii pot sa se deschida sau noaptea ne poate prinde din urma. Dar am invatat (sau inca invatam) sa ne bucuram si sa admiram intens minunatiile care ne ies in cale uneori si din mers iar pozele (atatea cate sunt, de obicei sunt, totusi, multe) sa le fructificam la maxim cand ne intoarcem acasa, retraind momentele de cate ori ne uitam pe ele. Faptul ca acum scriu niste ganduri despre aceea zi si selectez cateva fotografii din cele 260 facute, este un astfel de moment de retraire intensa a drumetiei nostre pe Cinque Torri,

De la refugiul Averau si pana la refugiul Scoiattoli am facut cam 50 minute.

Langa refugiul Scoiattoli ne-am asezat pe niste sezloguri si am mai admirat vreo 30 minute tabloul din fata noastra: turnuri, varfuri, munti, nori… Hai ca acum nu ne putem plange de pauze! Tura asta a fost chiar lejera!

Dupa portia de soare si lumina luata din razele supremului astru dar si din energia muntilor am pornit in circuitul celor 5 turnuri (Giro dele Torri). Energia luata a fost benefica pentru sufletul nostru dar razele soarelui  s-au asezat pe fata mea si dupa doua zile mi s-au umflat ochii si fruntea. Acestea  sunt intamplarile neprevazute si neplacute dintr-un concediu. Dar nu avem ce face ele apar intr-o forma sau alta si (prea) pipereaza amintirile.

O luam spre stanga, in directia acelor de ceasornic.

Ne bucuram de culoarea puternica a rhododendronilor care da viata pietrelor, de care suntem din ce in ce mai aproape.

Acum peisajul devine tot mai gri si foarte spectaculos.

Cu cat ne apropiam mai mult de Cinque Torri, renumitele turnuri gri aranjate frumos asa cum le-am vazut de sus de la refugiul Averau, par o gramada de pietre albe, unele mai mari, altele mai mici, rasturnate in drumul nostru.

Noi  ne strecuram cu atentie  pe sub, peste si printre stanci ca printr-un labirint si ne consideram oarecum curajosi iar altii se catarau ca niste fluturi, deasupra noastra pasind parca pe niste scari imaginare (alpinistii). Ei erau, probabil, eroi!

Odata iesiti de printre stancile terne urmam cararea croita printre iarba si flori colorate, lasam Cinque Torri in partea dreapta si admiram peisajul frumos care ni se infatiseaza in fata ochilor oriunde ne-am uita,

Trecem pe langa refugiul Cinque Torri si in curand ajungem la drumul pe care-am venit, incheind astfel circuitul Giro de Torri. Ne continuam drumul spre refugiul Averau, multumiti de tura facuta. Din cand in cand ne opream pentru inca o fotografie cu stancile vedeta (Cinque Torri) incadrate minunat de creste si varfuri de munti dar si de nori fotogenici.

Ne uitam la copacii care au crescut sus pe stanci dar si la florile care infrumuseteaza cararea noastra de piatra si ne gandim si la oameni, Cat de greu trebuie sa le fie la unii, sa creasca, sa-si castige painea si poate si respectul pe fortele proprii in comparatie cu cei care sunt ajutati si impinsi sa ajunga sus. Ce mare si frumoasa ar fi floarea galbena daca ar fi iesit dintr-un pamant roditor inconjurata de iarba verde si de alte flori!

De la refugiul Averau continuam coborarea pe poteca admirand, acum mai relaxati decat la urcare, frumusetea pasului Giau.

Eram multumiti pentru ca, iata, a mai trecut o zi petrecuta pe cararile Dolomitilor pe care doream sa-i cunoastem desi stiam ca aveam timp mult, mult prea putin.

Ajungem la parcare, ne urcam in masina si mergem spre 00, unde aveam cazare. Pe drum ne-am oprit la o pizza in Selva di Cadore admirand inca o data frumusetea localitatilor si a cadrului natural in mijlocul caruia se inalta,

Aceasta a fost cea de-a doua zi petrecuta printre nori, pe cararile Dolomitilor. Despre intreaga aventura din vacanta noastra in Italia am scris aici

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.